Din psihologie

Abuzul familiei asupra adolescentilor

Una dintre cele mai grele perioade din viata omului este adolescenta. Trecerea de la copilarie la viata de adult presupune schimbari, restructurari, tulburari, atat pentru adolescent cat si pentru familia in care acesta traieste.

Printre multe alte caracteristici ale acestei perioade, se numara si gradul crescut de agresivitate sociala care perturba intrega lume a adolescentului. Relatiile din interiorul familiei au cel mai mult de suferit din aceasta cauza.

Exista adolescenti care, prin prisma educatiei primite din familie si din scoala, nu reusesc sa se opuna parintilor cand acestia ii abuzeaza fizic si/sau emotional pentru ca dezaprobarea parintelui atrage dupa sine dezaprobarea propriei persoane (Doyle, 1997).

Dragostea neconditionata a parintilor faciliteaza o dezvoltare psiho-comportamentala normala si previne aparitia resentimentelor, starilor de frica, manie, disperare si neincredere.

O stare permanenta de negare apare atunci cand adolescentii simt iubirea conditionat. Relatiile lor sociale sunt superficiale iar apropiere afectiva este limitata.

Modele de disciplinare provenite de la famiile care practica bataia, NU sunt in concordanta cu educatia care sta la baza iubirii neconditionate. In famiile de acest tip, parintii nu tin cont de valorile individuale ale adolescentului. Adolescentul primeste mesajul ca nu este iubit. Ca forma de revolta, adolescentul neaga si nu se supune valorilor familiei. Exista insa si adolescenti care nu reusesc sa iasa de sub “dominatia” parintilor, care se supun neconditionat, fapt ce duce la aparitia sentimentelor de rusine, neincredere, inferioritate, izolare sau disperare (in cele mai multe din cazuri).

Orice forma de agresivitate manifestata in relatie cu copilul/adolescentul dezvolta legaturi bazate pe santajul emotional, favorizand aparitia sentimentelor de furie si agresivitate, indicand aparitia unor tulburari emotionale ce vor influenta semnificativ viata lui de adult (Coman, 2003).

Exista o idee in capul parintilor, care spune ca acestia sunt provocati de copii sa-si manifeste comportamentul agresiv asupra lor. In aceasta situatie, adolescentul este obligat sa isi asume vina, iar adultii pledeaza pentru faptul ca “au fost impinsi” sa-si piarda cumpatul. – NU copilul/adolescentul poarta vina faptului ca adultul nu stie sa gestioneze emotiile puternice.

Un inceput pentru atenuarea conflictelor dintre parinti si adolescenti este comunicarea.

Comunicarea asertiva, empatia, flexibilitate in stabilire regulilor, sprijinul neconditionat si iubirea (venite din partea familiei in care traieste), ajuta adolescentul sa isi gaseasca mai usor identitatea si sa capete incredere in sine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *