Suntem invadati de masaje pozitive, menite sa ne aduca mai aproape de reusite si impliniri la care nici nu indrazneam sa visam. Cei mai multi dintre oamenii care sustin ca detin secretele succesului, ne asigura ca in numai cateva sedinte vom ajunge aproape Zei si nimic nu ne va sta in drum.

O abordare de acest gen nu face decat sa adanceasca prapastia dintre cine suntem, in cel mai autentic mod si ceea ce credem ca ne dorim sa avem. Suntem indrumati sa ne punem fericirea in mainile a ceva ce tine de exterior, cand singura indrumare valida ar fi aceea de a ne opri si a face curat in interiorul nostru. Sa lasam tot ce credem ca stim deoparte si sa incepem sa vedem “aici si acum”, fara a lasa evenimente trecute sa ne mai coordoneze inconstient alegerile si viata.

Traim dominati de mintea si sentimentele noastre, fara a reusi cu adevarat sa intelegem ca atat gandurile cat si emotiile noastre sunt efemere, ele vin si pleaca in mod natural, fara ca noi sa facem un efort special. Ne identificam atat de mult cu corpul nostru, cu actiunile noastre, cu gandurile noastre, cu emotiile noastre, incat nu mai exista loc pentru a vedea realitatea care sta in fata noastra.

Ne lasam prada proiectiilor pe care le facem, fara a fi macar interesati de a vedea pattern-urile care ne duc, incet dar sigur spre autodistrugere. Luam totul personal, fara a incerca macar sa intelegem ca totul face parte dintr-un sistem mult mai mare, in care noi nu suntem centrul universului. Actionam pe baza impulsurilor, fara sa fim constienti ca, in definitiv, nimic nu este despre noi.

Depresia si anxietatea au devenit “problemele secolului”, iar din ce in mai multi oameni pretind ca au gasit o formula pentru ca cei aflati in aceste situatii sa iasa invingatori in lupta cu ele.

Cu tot respectul pentru acesti oameni, despre care cred sincer ca vor binele celorlalti, ii anunt ca nu exista nicio lupta din care cineva sa iasa invingator. Toate aceste scheme prin care se incearca motivarea si activarea resurselor persoanelor, fie sunt intelese gresit fie sunt aplicate in cele mai neproductive moduri.

In spatele anxietatii, exista rani mult mai adanci care trebuiesc gasite printre toate mecanismele de aparare pe care un om le are la indemana pentru supravietuire. Anxietatea nu apare asa, deodata, ea a fost prezenta probabil de foarte multa vreme la persoana respectiva si tocmai pentru ca s-a luptat cu ea a ajuns sa fie dominat de aceasta. Anxietatea este doar o forma de manifestare a organismului in fata unei traume emotionale care s-a produs la un moment dat, sau poate s-a intins pe mai multi ani si a fost purtata si negata de cel care a trait-o. Nu exista anxietate/panica din nimic. Intotdeauna, in spatele acesteia sta o durere coplesitoare pe care omul s-a straduit sa o acopere atingandu-si diferite scopuri, fiind preocupat cu supravietuirea. Anxietatea i-a fost alaturi, l-a facut sa ajunga unde este astazi. Dar in acelasi timp, vine un moment in care tot ceea ce a facut pana acum nu mai functioneaza, si asta este doar un semn ca persoana in cauza este pregatita sa inceapa un alt proces de crestere.

Anxietatea se raporteaza la viitor, prin prisma a ceea ce a trait persoana in trecut.

Astfel, se anticipeaza o situatie sau un eveniment viitor avand ca reper experientele trecutului. Cu cat persoana in cauza a fost mai ranita emotional in trecut, cu atata anxietatea va fi mai pronuntata si va limita persoana in alegerile sale. Anxietatea este subtila, ea se instaleaza si este capabila sa duca persoana intr-un montagne russe ani in jur daca nu se produce o trezire care sa faca posibila implicarea in proces.

Cand lasi trecutul sa fie trecut, cand intelegi ca viitorul nu ai cum sa il prezici, iti ramane doar momentul prezent. Odata ce ai invatat sa iei momentul prezent ca atare, sa te bucuri de el, vei intelege ca viata este formata din milioane de momente “aici si acum”, iar totul va incepe sa capete un nou sens.

Daca ne oprim din a judeca aceste manifestari, daca le vom imbratisa, le vom iubi (pentru ca ele fac parte din noi) si chiar le vom fi recunoscatori ca ne ajuta sa crestem, atunci ele nu vor reusi sa ne domine. Pe cat de simplu ar putea parea pentru unii, pe atat de dificil este procesul interior prin care trebuie sa treaca cel care este pregatit sa faca asta.

Atunci cand lasam deoparte judecata propriilor ganduri, emotii, alegeri, tot ceea ce stim sau nu stim, la usa, abia atunci putem incepe sa vedem ca exista ceva mai mult decat supravietuirea. Aici putem lansa o discutie separata care s-ar intinde pe mai multe pagini dar care ar fi cu adevarat ineficienta daca nu este traita si simtita.

Nu exista oameni rai. Ne nastem toti cu iubirea si bunatate in noi. Iar asta nu se pierde, insa se poate ascunde in cele mai indepartate unghere din noi, acolo unde doar trecand printr-un proces dureros de indepartare a tot ceea ce familia, mediul, societatea au reusit sa sadeasca in noi, putem ajunge.

Nu reusim sa gasim acceptarea a ceea ce suntem si cautam mereu sa fim altfel. Dar cum ar fi daca ne-am opri si am lasa totul sa fie fix asa cum este?

In mod paradoxal, in momentul in care accepti cu toata fiinta ta ceea ce esti, totul va incepe sa se schimbe in tine. Poate ca nu repede, dar cu siguranta va incepe. Acceptarea ca, in imperfectiunile noastre, suntem perfecti asa cum suntem, atrage dupa sine o eliberare ce va pune in miscare trairea fluxului vietii.

Debarasarea de asteptari, din partea ta sau a celor din jurul tau, te aduce mai aproape de momentul prezent. Poti vedea cu claritate ca tot ceea ce ai facut pana acum a fost sa reactionezi la ceea ce se intampla in jurul tau, fara sa vezi obiectiv si detasat astfel incat sa poti lua decizii libere.

Nu exista decizii bune sau proaste, exista doar decizii.

Atat la tine cat si la cei din jurul tau. Fiecare decizie pe care o iei te va duce undeva, nimeni nu stie exact unde, asta vei afla singur. Si, o data luata o decizie, ea deja nu mai apartine momentului prezent, ea tine de trecut. Degeaba iti pierzi vremea incercand sa diseci in feluri nebanuite ce/de ce/cum. In felul acesta, nu faci decat sa ramai din nou captiv in trecut, pierzand din vedere ca tot ce ai acum este momentul prezent.

Atunci cand ajungem sa acceptam tot ceea ce suntem si sa iubim asta, vom reusi sa ii acceptam si pe cei de langa noi asa cum sunt, fara a mai avea dorinta de a-i schimba in felul in care credem noi ca este potrivit pentru ei. Nu este datoria noastra sa ii fortam sa faca schimbari pentru care nu sunt pregatiti sau nu vor sa le faca. Toti oamenii au nevoie sa se simta acceptati neconditionat, la cei mai multi dintre ei nevoie de schimbare va veni de la sine, fara ca noi sa intervenim intr-un fel sau altul. Este de admirat ca ne preocupa starea prietenului/vecinului/cunostintei noastre. Oamenii cauta sa gaseasca modalitati prin care cei dragi sa aiba o viata mai buna. Dar stim noi oare ce este in spatele omului (prieten/vecin, etc), atunci cand acesta alege sa mearga la jocurile de noroc, sa foloseasca abuziv alcoolul, sau orice altceva? Poate ca asta este doar felul lor de a face fata lumii, poate ca este singura modalitate de descarcare pe care au gasit-o pentru a evita sa stea fata in fata cu ce este in interiorul lor. Poate ca, daca nu ar face asta, ar gasi modalitati mult mai agresive prin care sa se descarce, ajungand sa raneasca oamenii din jurul lor sau chiar pe ei. De ce am vrea sa schimbam cine este cel de langa noi?

Sa ne oprim din a ne dori, si sa privim la ce avem. Suntem in locul potrivit, la momentul potrivit si totul este perfect asa cum este. Daca lucrurile ar fi fost diferite, si noi nu am fi cei care suntem astazi. Realitatea este doar aici si acum. Restul sunt doar interpretarile mintii asupra evenimentelor trecute sau griji inutile legate de un viitor despre care nimeni nu stie cum va fi.