Viata noastra este impartita in perioade ce ne ajuta sa trecem prin diferite experiente, astfel incat sa ne dezvoltam pe toate planurile, sa ne cunoastem mai bine, sa ne intelegem mai bine pe noi insine, sa invatam sa analizam obiectiv, sa luam decizii constient. Pe scurt, sa avem parte de o crestere si o maturizare naturala.

Specificul nostru uman de a ne proteja, de a face orice pentru a supravietui, este cel care incepe sa ne atentioneze ca vor urma schimbari majore pentru noi. Sunt construiti astfel incat sa evitam situatiile care ne-ar putea pune in pericol, chiar daca pericolul este real doar in mintea noastra.

Totul incepe treptat, nu te pregateste inainte. Din pacate, in goana zilelor noastre nu dam importanta micilor semne pe care le primim de la corpul nostru. Ne doare capul, sunt din ce in ce mai multe seri in care nu reusim sa adormim, poate ca uitam sa mancam sau o stare de foame mai accentuata isi face simtita prezenta. Poate ca sunt zile in care ne doare burta, poate ca sunt zile in care suntem apatici si fara chef, fara sa intelegem de ce, poate ca prea multe ganduri legate de grijile cotidiene nu le lasa sa ne relaxam. Ei bine, toate astea sunt doar semne incipiente care au menirea sa ne faca constienti ca ar trebui sa avem in vedere o analiza mai detaliata a aspectelor vietii noastre.

Incepem, usor, usor, cu pasi mici, sa simtim o nevoie de schimbare. Parca ceva ar trebui sa se schimbe, dar nu ne dam seama ce anume. Dar senzatia aceasta trece si este inlocuita de altele, legate de proximitatea noastra. O uitam, o bagam undeva sub pres, fara sa ne mai aducem aminte ca a existat. Apoi, cand ea reapare, o ignoram din nou. Si tot asa. Dar ea nu va inceta sa apara pana nu este bagata in seama, luata in serios.

De cele mai multe ori, in viata noastra uitam de sufletul nostru.

Adica uitam la propriu, uitam sa ne ingrijim de el. De ce uitam, aici motivele ar putea fi diverse. Pornind de la faptul ca nu ne intereseaza si preferam sa traim intr-o ignoranta fata de noi insine, nelasand niciodata loc fericirii si linistii sa ne cuprinda, si ajungand pana la intunericul greu de suportat pe care fiecare dintre noi il tinem ascuns, dar cu care putini au curaj sa se puna fata in fata pentru a se vindeca de tot ceea ce a lasat urme adanci. Dureri inimaginabile, vina, rusine, vinovatie, ura, dezgust, furie, le lasam pe toate acolo, in interior, si preferam sa supravietuim, uitand cu desavarsire sa traim.

Monstrii interiori (cum sunt numiti in zilele noastre) exista la fiecare in mod diferit, in functie de povestea pe care o are in spate. Dar exista. Si stau acolo, asteptand momentul in care tu esti total nepregatit, pentru a izbucni intr-o criza existentiala, ce va marca viata ta.

Si aici ai doua variante: fie te lupti si te pastrezi intact, asa cum te stii si te cunosti acum, fie stai pe loc si incepi o altfel de calatorie. O calatorie grea, o calatorie persoanala ce nu ti-o poate oferi nimeni, doar tu. O calatorie pe care nu o va gasi nimeni, nimeni altcineva nu o va simti, nimeni altcineva nu o va intelege asa cum o faci tu. O calatorie ce nu ti-o poate lua nimeni. Doar a ta, pentru ca esti unic(a).

Apoi totul incepe sa para putin in ceata, simti ca trebuie sa faci ceva dar nu stii ce.

Ai vrea sa existe o solutie usoara, ceva de aplicat pentru ca totul sa se termine si sa revina la ceea ce tu crezi ca este normal. Aici ar fi momentul potrivit in care sa vezi ca normalul acesta nu ti se mai potriveste. Nu pentru ca ceva este gresit la el (in unele cazuri sa intampla chiar sa fie), ci pentru ca tu incepi sa cresti. Pentru mecanismele tale de supravietuire nu se mai potrivesc cu contextul. Pentru ca tu incepi sa vezi si altceva. Sau, pentru ca nu mai sunt suficiente aceste mecanisme, ai nevoie sa plusezi cu ceva.

Intr-un fel sau altul retraiesti traume bine ascunse, pe care nu le constientizezi sau pe care le-ai ascuns bine in fundul sufletului tau. Acesta este momentul in care, multi oameni, care nu aveau inainte stari anxioase incep sa le resimta. Fie ca este vorba de un atac de panica, fie ca incep sa le resimta cate putin, stari de teama exagerata apar in situatiile de acest gen.

De aici incepe totul. Acesta este punctul 0 al schimbarii si descoperirii de sine. Te poti lupta ani in sir cu asta, oameni aleg sa mearga la psihiatrii, care recomanda pastile. Si pe termen scurt acestea sunt un adevarat miracol, insa pe termen lung te mentin in starea in care te aflii, fara sa iti dea sansa sa mergi cu adevarat mai departe. Poti inainta in viata cu pastile, poti sa nu mai ai ganduri negative, poti sa inaintezi in evolutia ta profesionala (desi, pana la un punct si aici), dar nu vei atinge pragul cel mai de jos al sufletului, pentru a putea face curatenie si a reusi sa renasti. Te vei plimba prin viata ta, dar nu vrei reusi sa atingi linistea naturala care se afla in tine.

Alegerea modului in care faci fata este doar la tine. Tu stii cand esti pregatit(a) sa infrunti totul pentru a o lua de la capat. Dar, sa iti spun un secret. In viata se spune ca primim atat cand putem duce. Iar daca tu ai primit toate astea, inseamna ca esti pregatit(a).