Din viata cotidianaUncategorized

Ce este stresul?

Publicat
Ce este stresul

Pentru a găsi noi modalitati de a face față stresului, este util să înțelegem ce este de fapt acesta și cum ne afectează acesta organismul.

Pentru început, trebuie reținut faptul că stresul nu este un proces patologic ci este un proces complex al organismului nostru, prin care acesta se adaptează la amenințările și constrângerile mediului. Această funcție de adaptare este cea care ne-a permis să supraviețuim de-a lungul anilor.

Există o anecdotă, atribuită lui Hans Selye, iar aceasta sună în felul următor:

Atunci când cineva îl întreba dacă există persoane care nu cunosc stresul, el răspundea: ”Da, nu departe de aici sunt niște oameni care nu au niciun stres…” Iar interlocutorul era dus la cel mai apropiat cimitir.

Stresul face parte din viața noastră de zi cu zi și ar fi un total non sens să încercăm eliminarea acestuia de tot.

Atunci când ne confruntăm cu o situație stresantă, adrenalina face ca reacțiile la nivel fiziologic să fie: mai multe bătăi de inimă, muschii sunt contractati, pupilele dilatate, crește frecvența respirației, micile artere se contractă, transpirația este mai abundentă (mai ales la nivelul palmelor), se produce o piloerecție (se ridică părul), funcția digestivă este încetinită, sau, în unele cazuri, se poate opri. S-au mai observat și diminuarea timpului de coagulare a sângelui dar și creșterea glicemiei.

Acesta este răspunsul natural al organismului, care ne pregătește de ceea ce, în literatura de specialitate, se numește răspunsul ”fight or flight” adică luptă sau fugi. Corpul nostru este astfel pregătit de acțiune pentru a ne salva din situația ce este percepută ca fiind stresantă (reală sau imaginară). Toate acestea sunt programate genetic și se manifestă fără prea multă intervenție din partea noastră. Cu toate astea, în zilele noastre aceste reacții nu sunt neapărat utile.

Dacă ești în trafic, ești într-o sedință, ai o discuție cu șeful, copiii nu te lasă să lucrezi, o reacție de genul luptă sau fugi nu este tocmai cea mai potrivită.

Tragem concluzia că, pentru a vorbi despre stres emoțional, este nevoie să se producă o activare fiziologică și comportamentală. Acestea se activează în trei feluri:

  • printr-o activare corticală (gânduri și trăiri)
  • pe cale viscerală (tahicardie, transpirație, marirea pupilelor, etc.)
  • calea somatomotorie (tensiune musculară, expresii faciale).

Fiecare persoană are o toleranță mai mare sau mai mică față de unii stresori. Nu tuturor ni se face greață și ne ia amețeala atunci când privim in jos, de la o înalține mai mare, unii oameni sunt îngroziți de nou în timp alții caută stresul conștient, sub forma de aventuri sau sporturi extreme, etc.

Nu de puține ori, chiar din perioada triburilor primitive, au fost descrise cazuri în care persoane perfect sănătoase au ajuns să fie în stare critică după ce au încălcat anumite interdicții ale tribului din care face parte. Această încălcare avea un efect de încordare emoțională maximă asupra lor, iar unii ajungeau chiar să moară. După ce erau ”iertați” sau se stabilea ce urma să se întample cu ei, reușeau să își revină. Dacă era vorba de un blestem care cădea asupra lor, odată încălcate regulile, dezlegarea ”blestemului” îi făcea să își revină complet în doar câteva ore.

Tocmai de aceea, atunci când aducem în discuție necesitatea unui echilibru pentru buna funcționare a organismului, ținem cont că există emoții pe care obișnuim să le etichetăm ca fiind neplăcute sau negative dar există și emoții pe care le percepem ca fiind plăcute, etichetate ca emoții pozitive.

Dacă emoțiile percepute ca fiind negative aduc cu ele încordare, tensiune, o destabilizare a organismului astfel încât acesta să fie pregătit de supraviețuire, emoțiile placute au exact efectul opus asupra organismului. Acestea relaxează musculatura, destind tot organismul, făcându-l să se liniștească și să revină la o stare de echilibru. Practic, acestea din urmă au efect de curățare a efectelor stărilor tensionate provocate de stres.

Cercetările au demonstrat că, deosebit de util în managementul stresului este sentimentul că persoana deține controlul asupra situației. Referirea nu este la deținerea efectivă a controlului, ci doar la sentiment, în sine. Mulți specialiști, au considerat că, prezența sentimentului de deținere a controlului reprezintă, de fapt, factorul esențial care contribuie la reducerea stresului.

S-a plecat de la ideea că, pentru a reduce stresul, o persoană are nevoie să simtă că are control asupra situației, să aibă la îndemână tehnici utile care să îl ajute să gestioneze mai bine situațiile stresante.

Stresul pe care îl resimte organismul are potențiale efecte pe mai multe planuri, pornind de la anxietate, agresiune, plictiseală, oboseală, indispozitie, nervozitate, singurătate, alcoolism, abuz de cafea, tulburări alimentare, fumat excesiv, blocaje mentale, concentrare redusă, hipersensibilate, dificultăți în luarea deciziilor, blocaje mentale, creșterea glicemiei, a tensiunii arteriale, transpirație excesivă, dilatarea pupilelor. Stresul poate afecta și viața profesională, unde poate apărea demisia, reducerea responsabilității, lipsa loialității față de companie, productivitate scăzută, în unele cazuri, absenteism.

O echipa de cercetători de la Universitatea California, au observat faptul că, atunci când au o zi stresantă, bărbații au tendința să se distanțeze de familie, devin mai agresivi, evită contactul. În schimb, în cazul femeilor s-a remarcat o tendință pentru o atitudine protectoare, înclinată spre familie sau spre activități casnice. Femeile caută contactul cu ceilalți, de aici tendința de a chema persoane apropiate pentru a discuta despre problemele întâmpinate.

Strategiile de coping pe care le are o persoană sunt orientate fie către diminuarea reacției la stres (adică este centrată spre emoție), fie către controlul situației stresante (spunem, în acest caz, că este centrată pe problemă).

Altă diferențiere între formele de coping constă în tipul de coping ”evitant” ce are la bază comportamente de fugă, evitare, agresivitate, negare sau fatalism. Acest tip de coping are ca scop reducerea tensiunii emoționale.

Tipul de coping ”vigilent” se remarcă prin căutarea de informații, de sprijin din partea celorlalți, dezvoltarea de planurilor de acțiune și căutarea de mijloace pentru punerea în acțiune a planului. Aceasta este o strategie de adaptare activă, în timp ce tipul ”evitant” este o strategie pasivă.

Psihiatrul Patrick Legeron reamintește faptul că, în vreme ce starea de stres este una naturală, ce are scopul de a ne proteja, starea de relaxare, ce este în opoziție cu cea de stres. Reacția la stres este înnăscută, pe când starea de relaxare trebuie învățată și exersată.

Starea de relaxare este acceași cu starea pe care o experimentăm în timpul somnului profund, așa că organismul nostru nu este totuși chiar atât de străin de această stare. Spunem, în felul acesta, că există o a treia stare, numită starea de relaxare în stare de veghe.

Cele mai cunoscute și mai utilizate tehnici de relaxare sunt ”antrenamentul autogen” al lui Schultz și relaxarea musculară, tehnică creată de Jacobson.

Acestea tehnici consacrate ajută la relaxare fizică, astfel că putem să depășim mult mai ușor perioadele stresante, fără ca acesta să ajungă să afecteze organismul și fără să ne simțim atât de încărcați sau obosiți psihic.

În cadrul unei cercetări care dorea să demonstreze legătura pe care o are relaxarea cu emoțiile, unor studenți le-a fost administrată adrenalină. Unora li s-a spus ce au primit, alții nu au știut ce substanță li s-a injectat, iar unora li s-a administrat o substanță neutră. Aceștia erau puși să aștepte într-o cameră în care era fie o persoană iritată, fie o persoană euforică.

În urma cercetării, a rezultat faptul că cei care știau că li s-a administrat adrenalină, au avut cele mai puține reacții emoționale. Aceștia au atribuit aceste emoții stării psihice survenite de la adrenalină și nu situației în care se aflau.

Cei care nu au știu că au primt adrenalină au avut o intensitate a emoțiilor resimțite egală cu doza de adrenalină pe care au primit-o. Cei care au primit o doză neutră au experimentat emoții cel mai puțin intense.

Această cercetare demonstrează foarte bine faptul că o stare de excitație fiziologică poate să fie experimentată prin prisma unei emoții sau nu. Nivelul excitației fiziologice determină și nivelul nostru emoțional. Atunci când corpul nostru este tensionat iar în mediu apar motive de emoție, aceste emoții vor fi resimțite mult mai puternic. Însă, atunci când corpul este relaxat, destins, este aproape imposibil să atingem stări emoționale accentuate.

De reținut este și faptul că relaxarea nu este de folos dacă vrem să ne modificam stările prin care trecem. Rolul acesteia este de a ne ajuta să controlăm intensitatea și să limităm efectele negative pe care le are asupra organismului nostru reacția la stres, nu starea în sine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *