Dragostea – model parental

Posted
Dragostea –model parental

Primul mod prin care un om ia contact cu dragostea, este modelul parental. Copiii învaţă cum este iubirea de la manifestările existente între părinţii săi. Pentru a da un exemplu bun, părinţii trebuie să aibă o imagine şi o stimă de sine clară şi puternică.

Există părinţi total neimplicaţi, atât în relaţia dintre ei cât şi în relaţia lor cu copiii. Ei sunt reci si neiubitori, fapt ce duce la o dezvoltare necorespunzătoare a disponibilităţi de a iubi mai târziu.

O altă categorie, care influenţează enorm dezvoltarea normală pe plan afectiv a copilului, sunt părinţii care nu îşi lasă copiii să respire. Ei îi copleşesc cu dragostea lor, lăsându-i pe aceştia fără posibilitatea de a-şi explora singuri propriile sentimente. Mai târziu, aceşti copii vor avea probleme cu imaginea de sine, nu vor fi capabili să experimenteze respingerea ocazională şi nici să facă compromisuri.

Vorbim despre influenţele negative ale părinţilor asupra dezvoltării afective a copiilor, pentru că funcţiile dragostei în viaţa omului sunt extrem de importante. Aceste funcţii sunt:

  • Dragostea serveşte interesele procreative ale societăţii;
  • Dragostea satisface o serie de nevoi personale cu caracter general uman, cum ar fi: nevoia de intimitate, de apropiere, de gratificare sexuală şi de familie, precum şi nevoi particularizate de la o persoană la alta, cum ar fi: de statut de recunoştere socială şi de validare personală (după LYNCH şi BLINDER, 1983, pag 9);
  • Dragostea asigură revitalizarea, echilibrul şi dezvoltarea personalităţii.
  • Copilul se naşte într-un triunghi mamă-tată-copil, şi participă cel mai activ în relaţia familială.

    Datorită implicării atât de mari a copilului, el se consideră vinovat de tot ceea ce se intamplă în cadrul cuplului parental: certuri sau separări ale acestora. Copilul doreşte echilibrul şi menţinerea unităţii cuplului parental, însă în cazul în care aceştia nu răspund nevoilor sale el va găsi un substitut în alte persoane care îl înconjoară. Astfel, toţi cei care au participat la creşterea copilului au un rol deosebit de important în formarea complexelor parentale.

    Ceea ce influenţează extrem de mult formarea cuplurilor este perioada copilăriei şi tipul de relaţie afectivă – sigură sau anxioasă – avută cu părinţii în această perioadă. Se poate explica în acest fel teoria ataşamentelor faţă de figurile materne şi paterne enunțate de J. Bowlby.

    În viziunea psihanalistului englez D. Winnicott există trei roluri ale mamei în primii ani de viaţă. Aceste trei roluri sunt: susţinerea şi purtarea fizică şi emoţională, care depinde de funcţionarea mamei, cel de-al doilea rol se referă la manipularea copilului, şi aici se au în vedere toate acţiunile de atingere, hrănire, mângâiere şi cel de-al treilea rol, acela de prezentare a obiectelor în momentul în care copilul are nevoie de ele.

    Din punct de vedere psihanalitic, mai exact în viziunea lui Freud, primele manifestări ale copilului au loc în stadiul oral. În acest stadiu, obiectul pulsiunii sexuale este reprezentat de sânul matern, iar copilul prezintă două tendinţe: acela de a suge şi acela de a muşca. În viaţa de adult, aceste se transpun în manifestări sexuale în intimitatea actului sexual.

    Un aspect decisiv pentru formarea identităţii psihosexuale este climatul psihic pe care îl creează acasă ambii părinţi, „climat care condiţionează profund procesele arhetipale constelate şi complexele formate. Succesul sau eşecul individului în relaţionarea cu membrii sexului opus este în mare parte determinat de experienţa extensivă trăită în copilărie prin interacţiunile repetate dintre tatăl şi mama sa şi, de asemenea, de relaţia individuală a părinţilor cu copilul lor. În acest context, valoarea personală atribuită de fiecare părinte celuilalt este în mod special semnificativă pentru dezvoltarea sexuală a copilului.“ (M. Minulescu, 2001, p. 177-178)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *