• Asculta-ti copilul, invata sa recunosti sentimentele pe care le are si accepta-le;
• Respecta-ti copilul, accepta-l asa cum este;
• Laudă-l pentru ceva anume, punctat;
• Nu il minti, explica-i lucrurile pe intelesul lui;
• Utilizează mesaje cu “EU” in loc de mesaje cu “TU”. De ex: “Eu sunt deranjat de sunetele jucariei tale” in loc de “Tu eşti aşa de galagios”;
• Copilul are nevoie de consecventa si reguli;
• Dă-i responsabilităţi, independenţă şi libertatea de a face alegeri;
• Implică-l în rezolvarea de probleme, luarea de decizii relativ la propia lui viaţă. Respectă-i sentimentele, nevoile, sugestiile, dorinţele.
• Da-i voie să experimenteze, să-şi urmeze propiile interese, să fie creativ sau nu. Lasa-l sa greseasca;
• „Aminteşte-ţi unicul principiu: El este minunat şi unic în propia sa unicitate”;
• Fii un bun model- gândeşte bine despre tine însuţi, fă lucruri pentru tine însuţi;
• Ia-l în serios, acceptă-i judecata.

Din experienta de mama si psiholog, va pot spune ca a fi parinte, a creste 1, 2, 5, 10 copii este atat de greu pe cat facem noi sa fie. Felul in care percepem responsabilitatile ne face sa afirmam daca este sau nu este “greu cu copiii”. Daca reusim sa ne canalizam energia si atentia spre lucrurile importante, prioritare, facem totul din placere si cu inima deschisa, nu va mai fi asa “greu cu copiii”.

A fi flexibil in relatie cu copilul tau poate face diferenta intre o relatie calda si deschisa sau una rece, in urmatorii ani. Flexibilitatea nu se refera aici la nerespectarea principiilor, nerespectarea promisiunilor ci la respectarea dorintei copilului, atata timp cat acesta ramane in siguranta si nimeni nu este lezat. Sa presupunem ca micuta domnisoara sau tanarul cavaler nu doreste sa iasa din casa imbracat cu ceea ce tu ai ales pentru el/ea si vrea neaparat sa mearga imbracat cu costumasul de ursulet/cu rochita de printesa/incaltat(a) cu pantofii cei noi, etc. Sa ii lasi libertatea de a alege chiar daca ideile lui/ei sunt mai trasnite nu va omora pe nimeni… Se va simti valorizat, important, liber, luat in serios, ii va da curaj.

Cand copilul este mic, granitele sunt impuse de parinti, insa pe masura ce copilul capata independenta, este nevoie iarasi de flexibilitate din partea parintilor. Acestea se schimba in fiecare etapa de varsta a copilului deci pregatiti-va sa negociati. Important este sa luati in calcul dorintele copilului si sa cadeti impreuna la un acord care sa fie respectat de toti cei implicati. De asemenea, nu uitati sa stabiliti si consecintele nerespectarii noilor reguli (referinta in special la parintii care au copii preadolescenti si adolescenti).

Un alt aspect care cred ca ar fi important de adus in discutie este acela al nevoii de autoritate pe care o au multi parinti. Aceasta nevoie nu este neaparat constienta, de cele mai multe ori parintele reactioneza impulsiv, fara sa se gandeasca la consecinte. Aceasta nevoie de autoritate se manifesta in principal printr-o agresivitate fizica sau psihica.

Auzim peste tot in jurul nostru “stai locului ca vin si iti rup urechile”, “iti dau doua de nu te vezi” sau “daca nu te potolesti plec si te las aici singur(a)”.

Aceste forme de abuz la adresa copilului au un impact urias asupra lui. Avem cu totii instinctul de a fugi de durere iar amenintarile de genul acesta il pun pe copil intr-o continua stare de alerta, facandu-l temator, timid (isi inhiba comportamentul de teama amenintarilor), neincrezator, creandu-i un mediu instabil, nesigur. Sau din contra, el va continua sa aiba un astfel de comportament pentru a atrage atentia asupra sa.

Un alt aspect foarte des intalnit este acela al jignirii si umilirii copiilor. Cu atat mai rau cu cat acestia sunt blamati, jigniti si umiliti in public. Sa ii spui unui copil “esti prost” sau “nu esti in stare”, sa tipi la el pentru ca intarzie la joaca, aduci in sufletul lui umilire, rusine, sentimentul ca este neinteles, neiubit. Chiar daca are doar 2 ani, copilul intelege ca atitudinea ta il injoseste si nu stie cum sa se apere. In acest caz, abuzul de putere duce la o relatie rece si superficiala cu viitorul adolescent sau adult.

In concluzie, stabilirea unor relatii sanatoase, trainice si deschise cu copiii este o provocare pentru fiecare parinte. Pentru a reusi, parintii au nevoie sa accepte ca au dreptul sa faca greseli, sa le constientizeze, sa invete din ele si sa le corecteze. Parintii au nevoie, in primul rand de deschidere fata de ei insisi, de sinceritate si onestitate, de dorinta de a se cunoaste mai bine pentru a putea oferi un exemplu cat mai bun copilului.