Iubește-l pentru el, nu pentru tine„, spunea Jacques Salome, în cartea sa ” Mami, tati, mă auziți?”.

Dar oare câți părinți reușesc să facă asta?

Câți părinți renunță la ceea ce și-au imaginat că va deveni copilul lor, lasând acestuia libertatea de a alege ce își dorește să facă, cine vrea să devină?

Câți părinți reușesc să fie alături de copilul lor în drumul pe care acesta dorește să îl urmeze, fără să încerce să îl influențeze alegerile, să îi impună decizii pentru ca, la final, să trateze totul ca pe un eșec în viață, dacă rezultatele nu au fost pe măsura așteptarilor lor nerealiste?

”Să fii alături de un copil de-a lungul dezvoltării sale înseamnă adesea renunțare, depărtare de planurile făcute, de propriile dorințe, pentru a-l însoți acolo unde este el, unde alege să se dezvăluie.” – Jacques Salome

Acei părinți care reușesc să se despartă de dorințele lor în ceea ce privește viața pe care ar trebui să o aibă copilul, meseria pe care au visat-o pentru el sau stilul de viața pe care îl cred potrivit… acei părinți au șanse minime să dezvolte o relație toxică cu copiii lor.

Aducem pe lume copii, persoane unice și individuale, care nu sunt nici prelungirea noastră, nici copiile nostre fidele. Fiecare copil are dreptul să se simtă și să i se confirme unicitatea, responsabilitate ce revine părinților.

În zilele noastre, mulți părinți ajung, în mod mai mult sau mai puțin conștient, să își crească copiii în același fel în care se ocupă de munca, cum s-au ocupat de studii, adică fiind focusați excesiv pe rezultate, organizare și coordonare. Ajungem să ne comportăm cu micii noștrii copii ca și cum aceștia ar fi ”indicatori de performanță și produse livrabile ale micii noastre corporații private” (Lythcott-Haims, J., 2015). Felul în care se prezintă copilul îmbracat, ce mănancă, activitățile pe care le are, sunt de fapt reflectări ale modului în care ne vedem pe noi înșine. Tocmai de aceea, atât eșecurile cât și realizările lor sunt trăite la o intensitate maximă, ca și cum ar fi fost ale noastre.

În urma studiilor realizate în ultimii ani, s-a demonstrat că există o tendință excesivă a mamelor să se indeparteze de identitatea lor de individ, pentru a atinge prototipul mamei moderne. Este firesc să dorim succesul copiilor noștrii, însă nu este sănătoasă această tendință exagerată de a ieși în evidență într-un fel sau altul.

Cu cât copilul își exprimă mai des o nevoie, cu atât părintele o respinge mai tare deoarece mesajul pe care îl primește este acela de ”părinte rău”, pentru că nu a reușit să satisfacă nevoia copilului mai devreme. Pe termen lung, copilul nu va reuși să își exprime adevăratele nevoi, căci el va înțelege că pune siguranța mamei în pericol, deci și siguranța lui, dacă o face.

O analiză profundă a propriilor mitologii, credințe și valori ne va ajuta să identificăm modul în care acestea vor fi propuse sau impuse și felul acesta copilul se va poziționa. Fie copilul se va supune, fie se va împotrivi și va încerca să le reziste. În această categoriei intră mitologiile legate de modul de hranire, curățenie, îmbrăcăminte, descoperirea plăcerii.

În concluzie, pentru a putea crea o bază emoțională echilibrată și solidă adultului de mâine, este necesar să rămânem fideli nouă înșine, și să dam voie copiilor să fie fideli față de ei înșiși, de potențialul și capacităților lor, să le dăm șansa să își păstreze unicitatea și originalitatea. Dăm astfel ocazia copiilor să ajungă să își trăiască viața în propriul fel, asa cum simt, fără să se raporteze la un model, o opinie, etc.