Toți avem cel puțin un moment în viață în care suntem puși în situații care ne dau viața peste cap. La unii mai devreme, la altii mai tarziu. Și atunci încep întrebările existențiale, oare cine sunt, cine am fost, ce sens am pe lume, ce am eu de facut pe lume. Și așa se naște o întreagă criză existențială, în urma căreia rămâi mai limpede și mai aproape de tine.

Adevărul este că noi toți ne speriem și fugim de asta ca naiba, nici nu știm încontro să o mai apucăm. Ceilalti par să nu înțeleagă de ce, ce s-a întâmplat și care este problema. Ai vrea să le explici, dar nici tu nu știi exact ce se întamplă cu tine. Trăiești amețit, aruncându-te dintr-o zi în alta, fără să înțelegi mare lucru. O duci așa o perioadă, dar ceea ce înainte făceai cu usurinta, pare să te copleșească cu fiecare zi mai tare. Ții totul sub control, până când, într-una din zile, explodezi. Cel mai probabil dintr-o chestiune minoră, fie copilul a făcut ceva, colegul de la birou sau partenerul de cuplu.

Cu toții avem valori care nu sunt ale noastre. Vine un moment în care trebuie să ne lepădăm de ele, să ne dezbrăcăm de toate hainele ce nu ne reprezintă. Când știm că este momentul să facem asta? Ei bine, nu prea știm exact când începe, având un început lent. Se infiltrează treptat o stare pe care nu o recunoaștem, o stare de încărcare și copleșeală, o stare în care stresul cotidian cu greu mai poate fi gestionat cu mecanismele pe care deja le știm. Căutăm încolo și încoace, dar abia în ultima fază începem să ne uităm în noi înșine. Ajungem să facem asta abia când deja am epuizat toate soluțiile pe care le știam, când tot ce ne-a adus până în momentul prezent nu mai funcționează.

Pozitivitate

Se tot propaga ideea de a sta înconjurat de oameni care trimit energie pozitivă, care te ajută să fii pozitiv, să îți păstrezi zâmbetul, etc. Acesta mi se pare cel mai nerealist lucru la care am putea fi îndemnați. Nu pentru ca aș promova ideea de a sta lângă oameni așa numiți “toxici”, ci pentru că niciun om nu are cum să trimită numai energie pozitivă, în fiecare moment al vieții sale. Mă rog, poate ar putea, dar asta nu este tocmai normal și firesc și poate că ar trebui să ne punem o serie de întrebări legate de ce anume se întâmplă cu persoana respectivă, de fapt (sunt mari șanse ca aceasta să sufere de o formă de depresie). În al doilea rând, ați văzut voi vreo evoluție și o dezvoltare personală, în cazul vreunei persoane, din toate timpurile, care a avut la bază numai aceste vibe-uri pozitive, numai joy joy, happy happy, care s-a ferit de toate persoanele care îi clătinau pacea interioară, care a preferat să stea numai lângă oameni pozitivi?

Pozitivitatea este greșit înțeleasă. În realitate, ea nu are nicio legătură cu tot marketing-ul care se face pe seama ei. Sunt tentată să spun că, aceste persoane setate doar pe pozitivitate, sunt un al tip de persoane toxice. Stând lângă acestea, ești tentat să nu îți mai trăiești cum se cuvine și emoțiile care nu sunt tocmai plăcute, care te macină, care te încarcă. Pozitivitatea vine dintr-o serie mai mare de gânduri pozitive, în raport cu cele negative (care, repet, sunt necesare pentru că au rolul de a ne menține în siguranță), din conștientizarea faptului că nu toate zilele din viața noastra sunt bune, însă situația este menită să se schimbe (având în vedere caracterul constant al schimbării, din care se compune viața) și acceptarea situațiilor ce nu țin de noi pentru a fi schimbate.

Ai încredere în tine și lasă și gândurile mai puțin plăcute să curgă. Ele sunt doar gânduri, la fel ca și cele pozitive. Trăiește-ți durerile, dă-ți voie să ai zile/săptămâni în care te simți dărâmat/ă. Ai încredere când îți spun, ai nevoie de asta, pentru a reuși să le integrezi și a scoate la lumină toate resursele care te vor scoate la liman. Nu îți face griji, în noi toți există aceste resurse.

Fiecare dintre noi avem un pachet de resurse, o combinație proprie prin care corpul și sufletul nostru reusește să își găsească singur calea și vindecarea. Trebuie doar să ai încredere în ceea ce știi deja. Iar încrederea asta ar putea veni mai ușor, daca ar exista persoane care să te susțină necondiționat, dar în același timp să îți lase întru totul liberatatea de exprimare și acceptare.

Echilibru

Am auzit de recomandări care sugerează că, poate ar fi bine să stăm în păduri și locuri izoate, acolo pacea va domina, lucrurile sunt simple. Dar, ce sens ar avea, daca nu ți-ai trăi viața și experiențele, pentru că acestea ți-ar perturba pacea interioară? Daca stai departe de oameni, pentru că aceștia îți pot atinge vreo coardă sensibilă, dacă ți-e frică de vulnerabilitațile tale, dacă stai departe de tot ceea ce înseamnă experimentarea vieții, crezi că aia e pacea și echilibrul?

Caută, mai degrabă, să își găsești echilibrul pe care l-ai avea dacă ai sta într-un loc izolat, fix în mijlocul acțiunilor din viata de zi cu zi. Și atunci vei putea spune că ai găsit ceea ce căutai.

Fericirea este relativă, fiecare are propriile lui bucurii ale sufletului. Fericirea se găsește dincolo de știință, de societate, de tot ceea ce vedem sau suntem îndemnați să credem. Echilibrul emoțional se naște dintr-o bună relație cu noi înșine, care va avea efect și asupra relațiilor pe care le avem cu ceilalți.

În ultima vreme există o tendință de a duce totul la extrem, astfel că, numeroși oameni care se recunosc ca fiind treziți spiritual, care spun că au găsit echilibrul și fericirea prin diverse tehnici sau în diferite locuri, scapă din vedere esențialul vieții. Meditația, yoga și altele de acest fel sunt mai degraba un stil de viața, cu o puternică influență asupra psihicului, creierului și vieții, în general, dar nu în felul în care sunt vândute pe atât de multe canale. (Despre meditație și beneficiile acesteia vom discuta într-un alt articol)

Să îți găsești echilibru nu înseamnă să te refugiezi în tehnici de meditație, să dai la o parte toate persoanele care aduc în viața ta emoții, să fugi din calea a tot și a toate. Pentru a-ți găsi echilibru, trebuie, în primul și în primul rand să îți cultivi răbdarea. Să înțelegi la modul cel mai profund, nu doar la nivel cognitiv că orice construcție durează. Chiar dacă, într-una dintre zile, iei decizia să faci lucrurile diferit, să întelegi că, pentru asta, este nevoie sa îți înveți mintea și corpul să te ajute, să ”lucreze pentru tine, nu împotriva ta”.

Să îți găsești echilibrul înseamnă să îți lași timp pentru conștientizare, acceptare și integrare a tuturor experiențelor definitorii din viața ta, astfel încât să te eliberezi de ele pentru a putea deveni persoana care îți dorești.

Mulți oameni așteaptă ca, la finalul procesului să simtă numai liniște și pace. Adevărul este că, finalul procesului este acolo unde omul întelege că fiecare persoană sau fiecare eveniment la care participă are un potențial transformator pentru el. Dar asa cum bine a spus Exupery, nu poți să îmbunătățești nimic dacă tot dărâmi și reconstruiești. Și, atunci când îmbrățișezi constanta schimbării și acceptarea cu iubire și brațele deschise spre orice vine spre tine, vei ajunge să experimentezi acea pace și liniște despre care vorbeam.

Astfel că, având tehnicile potrivite, având persoana potrivită alături, poți dărâma și pune baze solide pentru ceea ce va urma. Ulterior, vei putea selecta și vei putea clădi o altă persoană cu valori și principii care sunt mai aproape de sufletul tău, nu de al celor langă care ai crescut sau care ți-au fost impuse.

Să fii conștient de gândurile și emoțiile tale, dar să nu te mai identifici cu ele este o schimbare majoră în felul în care funcționăm. Nimeni nu ne-a învățat asta și, cu toate că din ce în ce mai multi scriu despre asta sau vorbesc despre asta, nimeni nu te învață cum să o faci. Ba mai mult de atât, puțini sunt cei care aduc în discuție faptul că, în majoritatea proceselor, pe lângă dureri sufletești, te vei confrunta, cel mai probabil, și cu dureri fizice, cauzate de faptul că mintea este rezistentă la schimbări, mai ales la cele majore. Iar aici intervine, ceea ce mai sus am stabilit, rabdarea.

Pentru o viață sănătoasă din punct de vedere emoțional, este recomandat ca, uneori, să scăpăm puțin echilibrul din mână. Avem astfel ocazia să învățăm să ne simtim mai impliniti, să experimentăm mai mult, să ne găsim mai puternici și încrezători în fața furtunilor ce vor urma și a tot ceea ce ne așteaptă în viață.

Pe care din drumuri o s-o iei acum,

Când clipele de mâine par pierdute-n fum?

Când umbre de ieri întunecă ziua de azi,

Suflete, tu de câte ori poti să mai cazi?