O revizuire bazată pe cercetări

Rezumat

Terapia prin Mișcări Oculare de Desensibilizare și Reprocesare (EMDR) este o abordare terapeutică structurată, bazată pe dovezi, care integrează elemente de terapie cognitiv-comportamentală (TCC) cu tehnici de stimulare bilaterală, implicând adesea mișcări oculare ghidate, pentru a ajuta clienții să proceseze amintiri traumatice și stres emoțional.

Dezvoltată inițial la sfârșitul anilor 1980 de Francine Shapiro, EMDR a câștigat ulterior o acceptare largă pentru tratarea tulburării de stres post-traumatic (PTSD) și a arătat rezultate promițătoare și în cazul altor afecțiuni de sănătate mintală. Acest articol sintetizează literatura actuală privind eficiența EMDR, mecanismele sale de bază și aplicațiile sale dincolo de PTSD, explorând modul în care EMDR ar putea servi ca o intervenție valoroasă în diverse contexte clinice.

1. Introducere

Terapia EMDR se bazează pe teoria conform căreia amintirile traumatice sunt procesate și stocate inadecvat în creier, ceea ce duce la efecte psihologice persistente. Prin revizitarea acestor amintiri într-un mediu structurat, indivizii le pot reprocesa, reducând astfel stresul emoțional și îmbunătățind mecanismele adaptive de coping. EMDR folosește mișcări oculare ghidate și alte metode de stimulare bilaterală (cum ar fi stimularea tactilă sau auditivă) pentru a facilita acest proces. Terapia are opt faze, incluzând colectarea istoricului, pregătirea, evaluarea, desensibilizarea, instalarea, scanarea corporală, închiderea și reevaluarea.

2. Mecanismele și baza teoretică a EMDR

Shapiro (1989) a teoretizat că EMDR activează un mecanism intrinsec de procesare a memoriei, pe care inițial l-a asociat cu faza REM (mișcare rapidă a ochilor) a somnului, unde mulți presupun că are loc integrarea memoriei. Studiile de neuroimagistică au arătat că EMDR poate activa regiuni ale creierului implicate în procesarea memoriei și a emoțiilor, precum amigdala și hipocampul (Pagani et al., 2012). De asemenea, EMDR pare să influențeze memoria de lucru, reducând potențial intensitatea emoțională și vivacitatea amintirilor traumatice prin crearea unei competiții cognitive în timpul rechemării (van den Hout & Engelhard, 2012).

2.1 Stimularea bilaterală

Cercetările sugerează că natura ritmică a stimulării bilaterale din EMDR este esențială pentru eficacitatea sa. Mișcările oculare, cea mai utilizată formă, au demonstrat că reduc excitarea și stresul emoțional asociat amintirilor traumatice. Studiile au arătat că alte forme de stimulare bilaterală, cum ar fi tonurile audio alternative sau tapotările tactile, pot produce efecte similare (Lee & Cuijpers, 2013). Cu toate acestea, mișcările oculare rămân metoda principală datorită legăturii teoretizate cu procesele de somn REM.

3. EMDR pentru PTSD: dovezi și eficacitate

PTSD rămâne principala arie de aplicare pentru EMDR. Numeroase studii clinice randomizate și meta-analize confirmă eficiența acesteia în reducerea simptomelor PTSD. O meta-analiză din 2018 realizată de Cuijpers și colab. a concluzionat că EMDR este la fel de eficientă ca TCC pentru PTSD, EMDR demonstrând adesea o reducere mai rapidă a simptomelor în multe cazuri.

3.1 EMDR vs. terapia traumei tradiționale

În studiile comparative, EMDR arată adesea rezultate similare sau superioare terapiei cognitiv-comportamentale focalizate pe traume (TCCFT). Un studiu realizat de Bisson și colab. (2007) care a implicat peste 300 de pacienți cu PTSD a constatat că EMDR și TCCFT au redus semnificativ simptomele, pacienții EMDR raportând o suferință mai mică și rezultate mai rapide. Această distincție în viteza de îmbunătățire i-a determinat pe unii clinicieni să prefere EMDR atunci când se dorește o ameliorare rapidă a simptomelor.

3.2 Rezultate pe termen lung

Mai multe studii arată că efectele terapiei EMDR se mențin în timp. De exemplu, cercetarea lui Rothbaum și colab. (2005) a indicat că veteranii cu PTSD care au urmat EMDR au menținut reduceri ale simptomelor până la un an după tratament, sugerând că EMDR poate facilita o remisie pe termen lung a suferinței legate de traumă.

4. Extinderea domeniului de aplicare a EMDR: dincolo de PTSD

Deși a fost concepută inițial pentru PTSD, EMDR a demonstrat beneficii potențiale și în alte afecțiuni psihologice, extinzându-și aplicațiile în psihologia clinică.

4.1 Anxietate și depresie

Unii cercetători au început să exploreze EMDR pentru tulburările de anxietate și depresie, susținând că amintirile negative nerezolvate pot sta la baza anumitor simptome de anxietate. Într-un studiu din 2014, Shapiro și Maxfield au descoperit că persoanele cu tulburare de anxietate generalizată (TAG) au experimentat o reducere a simptomelor de anxietate după tratamentul cu EMDR. De asemenea, un studiu clinic randomizat realizat de Wood și colab. (2018) a relevat o reducere semnificativă a simptomelor depresive, probabil datorită concentrării EMDR pe amintirile fundamentale legate de stima de sine și valoarea de sine.

4.2 Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) și tulburările de abuz de substanțe

Deși mai puțin cercetată, studiile privind EMDR pentru TOC au arătat rezultate promițătoare inițiale. Cercetătorii sugerează că stresul nerezolvat din experiențele negative poate alimenta comportamentele obsesiv-compulsive, iar EMDR a demonstrat potențial în întreruperea acestor cicluri. În mod similar, cercetările preliminare despre EMDR pentru tulburările de abuz de substanțe sugerează că abordarea traumei asociate cu dependența poate contribui la reducerea ratelor de recidivă (Hase, Schallmayer & Sack, 2008).

4.3 Durerea cronică și tulburările somatice

Mai multe studii au explorat EMDR pentru durerea cronică și tulburările somatice, cu rezultate pozitive. Într-un studiu clinic realizat de Schneider și colab. (2008), pacienții cu durere cronică au raportat o reducere semnificativă a durerii după EMDR, în special cei a căror durere era legată de experiențe traumatice din trecut. Eficacitatea EMDR pentru simptomele somatice este în concordanță cu conceptul conform căruia suferința emoțională neprocesată poate contribui la manifestările fizice ale problemelor psihologice.

5. Limitări și critici

5.1 Limitările cercetării actuale

Deși există dovezi puternice pentru eficiența EMDR în PTSD, sunt necesare cercetări mai ample și variate pentru a confirma eficacitatea sa în alte tulburări. În plus, studiile privind mecanismele EMDR rămân neconcludente, iar explicațiile alternative, cum ar fi ipoteza memoriei de lucru, sunt încă în dezbatere.

5.2 Critici asupra stimulării bilaterale

Unii cercetători pun sub semnul întrebării necesitatea stimulării bilaterale în EMDR. Studiile care compară EMDR cu și fără mișcări oculare arată rezultate mixte, iar unii cercetători propun că expunerea și restructurarea cognitivă ar putea fi mai centrale pentru eficiența sa decât stimularea bilaterală.

Concluzie