Tipologia partenerilor, lansată în 1977 de J.A.Lee identifică 6 tipuri de comportamente de relaţie erotică:

• Eroticul: caută un partener ideal şi crede că nu există mai multe persoane potivite pentru el, ci una singură. Se identifică mult cu partenerul, va încerca să afle cât mai multe despre acesta. Este fidel, monogam, însă din cauza curiozităţii şi entuziasmului nu este exclus să aibă o relaţie extraconjugală. Implicarea sexuală este de obicei timpurie.
• Ludicul: caracteristic acestui tip este infidelitatea, preferă mai multe relaţii. Are o imagine bună despre el, îi place variaţia, nu se implică prea mult, este superficial şi caută persoane la fel de superficiale. El dispune de „arta seducţiei“ fiind un „vânător de recompense afective“, fantezist şi surprinzător.
• Storgicul: este un partener afectiv, ce se descoperă pe sine prin intermediul dragostei. Acest tip îşi începe relaţia sexuală târziu, dar odată începută este foarte apreciată. Chiar dacă relaţia nu funcţionează, ducând la disoluţia cuplului, partenerii vor continua să rămână prieteni.
• „Maniacul“: se defineşte ca o persoană foarte dependentă emoţional dar şi extrem de geloasă. Acest lucru se traduce uzual prin „fire obsedată de persoana iubită“. Are o imagine de sine scăzută, săracă şi o apreciere minimă, suferă de teama de a nu fi respins şi abandonat.
• Agapicul: dintre toate tipurile de parteneri, acesta este cel mai puţin posesiv, cel mai înţelegător şi iertător. Se remarcă printr-o răbdare deosebită, este păstrat relativ uşor în relaţie. Pentru unii cercetători, acest tip de partener poate fi masochist, prin faptul că sunt dispuşi să-şi lase partenerul să-i abandoneze.
• Pragmaticul: pentru acest tip de partener, relaţia este ca o afacere. El încearcă să-şi însuşească bunurile partenerului pe cale juridică. Partea materială este cea mai importantă pentru aceştia, ei nefiind interesaţi de cineva fără valori materiale.

Aceste tipuri de parteneri sunt doar generalizări, şi este puţin probabil ca cineva să aparţină în mod exclusiv doar unuia dintre tipuri. Hendrick şi Hendrick (1983, pag 119) consideră că „stilul preferat de a iubi al unei persoane se poate schimba de-a lungul vieţii sau chiar în cursul unei relaţii date”.

În ultimele decenii au fost realizate studii care arată faptul că femeile încep să-şi piardă interesul pentru dragostea romantică, iar pe barbaţi pare a-i interesa din ce în ce mai mult acest aspect. Astfel, cele mai recente studii demonstează că femeile tind să fie mai pragmatice în dragoste decât bărbaţii. O explicaţie în acest sens ar putea fi constituită din faptul că femeile sunt interesate de dragoste mult mai devreme decât bărbaţii. O altă explicaţie ar putea veni din partea lui Brehm (1985, pag 104): „casătoria are un efect mai puternic asupra vieţii femeii, decât asupra vieţii bărbatului şi, de aceea, ea determină un interes mai mare în orientarea comportamentului erotic prenatal. Chiar şi astăzi, statutul socio-economic al femeii continuă să fie influenţat în mare măsură de statutul bărbatului.“

Hendrick şi Hendrick (1986) au realizat un studiu cu peste 800 de studenţi, cu ajutorul scalei tipurilor de parteneri a lui Lee (1977).

Rezultatul studiului arată că bărbaţii sunt semnificativ mai frecvent ludici în raport cu femeile, iar acestea sunt în mod semnificativ mai curând storgice, pragmatice şi „maniace“, comparativ cu bărbaţii. Atât femeile cât şi bărbaţii au fost în mod egal repartizaţi în privinţa comporamentelor de tip „eros“ şi „agape“. Asta înseamnă că femeile au tendinţa de a lega sexul şi dragostea mai mult decât bărbaţii, astfel că ele vor avea relaţii sexuale numai atunci când sunt îndrăgostite.

În 1974, Fengler este cel care demonstrează că romantismul are o valoare mai mare pentru bărbaţi decât pentru femei, pe măsură ce relaţia progresează. Tot el afirmă că femeile sunt în general cele care pun capăt unei relaţii, iar bărbaţii sunt cei care resimt o mai mare supărare când  relaţia se termină.

În general, există mulţi factori care influenţează romantismul în dragoste, însă sexul este cel mai împortant.

În concluzie, se poate spune că „bărbaţii sunt mai romantici, se îndrăgostesc mai repede, dar mai puţin intens. Aceştia însă nu se ridică la nivelul de intensitate al atracţiei faţă de partener pe care îl manifestă femeile şi nu percep o relaţie atât de strânsă între sex şi dragoste, precum acestea din urmă.“ (Mitrofan, Ciupercă, 2009)